PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Timiş: Bugetul Consiliului Judeţean pentru acest an a fost adoptat; este de 786 milioane de lei

Bugetul judeţului Timiş pentru anul 2024 este de 786 milioane de lei, fiind votat, joi, de consilierii judeţeni.

Pentru investiţii sunt alocaţi 265 milioane lei, cea mai mare parte mergând spre finalizarea proiectelor începute, simultan cu demararea altora noi.

Prioritare sunt investiţiile în transporturi, învăţământ, cultură, care vor beneficia de aproximativ 241 milioane lei din cei 265 milioane de lei. Aproape 80% din totalul veniturilor de dezvoltare vor fi atrase din fonduri europene şi guvernamentale, potrivit oficialilor Consiliului Judeţean Timiş.

Pentru Centrul de colectare legume – fructe din Tomnatic sunt alocaţi 640.000 de lei, iar pentru bazinul de înot didactic din Jimbolia au fost prevăzuţi 4,1 milioane de lei.

Pentru reabilitarea Castelului Huniade (proiect finanţat prin PNRR) au fost alocaţi 9 milioane de lei.

Pentru demolarea vechiului stadion „Dan Paltinişanu” sunt rezervaţi două milioane lei.

Investiţiile la Spitalul Judeţean Timişoara vor cumula 3,5 milioane de lei.

Sectorul activităţilor culturale va avea sume consistente, astfel că programul TimCultura are alocaţi 6,6 milioane lei, iar pentru acţiuni minimale ale instituţiilor de cultură sunt rezervaţi 11 milioane de lei.

Unităţilor de cult le revin 2,4 milioane de lei pentru personalul neclerical şi 3,3 milioane lei pentru reparaţii la lăcaşuri de cult. Alte cinci milioane de lei sunt alocate pentru finalizarea plăţilor aferente unor acţiuni derulate prin programul Timişoara Capitală Culturală Europeană.

Sectorul drumuri are alocaţi pentru întreţinere şi reparaţii drumuri judeţene aproape 43 milioane lei, cu o creştere de 31,5% faţă de anul trecut. AGERORES

ALTE ȘTIRI RECENTE