PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Sibiu: Buget al Consiliului Judeţean cu 10 % mai mare faţă de 2023; peste jumătate e alocat pentru dezvoltare

Judeţul Sibiu va avea anul acesta un buget de peste 640 de milioane de lei, cu 56 de milioane de lei mai mare ca anul trecut, mai mult de jumătate din această sumă urmând să fie alocată pentru dezvoltare, a anunţat conducerea Consiliului Judeţean, după ce, joi, proiectul de buget a trecut de votul consilierilor judeţeni.

„Prin proiectele pe care ni le asumăm la nivelul Consiliului Judeţean Sibiu urmărim să creştem calitatea vieţii în comunităţile judeţului. Oamenii au nevoie de servicii medicale de calitate, de drumuri moderne şi sigure, de un mediu sănătos în care să se poată dezvolta. O altă preocupare continuă este majorarea bugetului pentru dezvoltare, conştienţi fiind că doar astfel creăm premisele necesare dezvoltării economice în întregul judeţ. Sumele alocate dezvoltării sunt tot mai mari, de la un an la altul: în 2022, 49,59% din bugetul total a fost alocat dezvoltării, în 2023 – 50,37%, iar în acest an am crescut la 51,97%”, a declarat preşedinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean au precizat că mai mult de 72 % din totalul fondurilor destinate dezvoltării sunt bani atraşi prin proiecte europene, printre cele mai importante investiţii aflate în curs de realizate cu fonduri nerambursabile şi cofinanţate din bugetul propriu fiind:

– reabilitarea fostei Secţii „Cardiologie” şi a holurilor de acces din clădirea „Maternitatea Nouă” (Spitalul Judeţean);

– reabilitare subsolul tehnic al Blocului Chirurgical (Spitalul Judeţean);

– reabilitare Pavilion Central şi punct termic Spitalul de Psihiatrie;

– construirea a cinci poduri (Sadu, Arpaşu de Sus, DJ 104 E Şomartin – Arpaşu de Jos, DJ 104 F Săcădate – Nou Român);

– construirea a şapte căsuţe de tip familial (Sibiu, Cisnădie, Turnu Roşu), amenajarea a trei centre de zi (Sibiu şi Turnu Roşu), modernizarea a două centre şcolare de educaţie incluzivă (Sibiu şi Mediaş);

– dezvoltarea Sistemului de management integrat al deşeurilor;

– achiziţia de microbuze şcolare electrice.

Reprezentanţii CJ Sibiu au menţionat că şi pentru anul acesta au în plan demararea unor proiecte noi, între care reabilitarea DJ 106 E Cristian – Jina, reabilitare Pavilion „Medicală” din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, reabilitare Pavilion Fizioterapie Psihiatrie Copii, Pavilion Psihiatrie nr. V şi Policlinica din cadrul Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, construire parc fotovoltaic Aţel, montarea de panouri fotovoltaice pe 10 clădiri din sistemul de protecţie socială, reabilitare Centru Şcolar de Educaţie Incluzivă Dumbrăveni, reabilitarea Sălii Polivalente „Transilvania” şi a Bazei Salvamont de la Bâlea Lac.

Totodată, vor continua şi demersurile pentru cele trei mari proiecte ale administraţiei judeţene, respectiv construirea Noului Spital, a Variantei Ocolitoare Sibiu Sud şi Extinderea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE