Unităţi de învăţământ din Sectorul 1 vor fi modernizate cu o investiţie de 41 de milioane de lei prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunţat, luni, edilul Clotilde Armand.
Primarul Sectorului 1 a scris, pe Facebook, că autoritatea locală va înlocui integral mobilierul învechit, aparatura IT depăşită şi echipamentele din sălile de sport din 53 de unităţi de învăţământ.
Potrivit lui Armand, documentaţia pentru primele trei loturi – mobilier şcolar, materiale didactice, dotarea laboratoarelor şi a cabinetelor şcolare – a fost finalizată şi va fi încărcată în sistemul electronic de achiziţii publice. Ea a precizat că valoarea primelor trei loturi este de 12,8 de milioane de lei.
Clotilde Armand a menţionat că aceste prime achiziţii din proiect presupun 9.014 de pupitre şi scaune pentru elevi, 733 de scaune ergonomice, 635 de cuiere, 327 de catedre cu scaun, 215 de mese multifuncţionale de laborator, 182 de suporturi de prezentare planşe.
Primăria Sectorului 1 mai achiziţionează echipamentele necesare atelierelor de practică şi materiale didactice specifice pentru zeci de laboratoare de ştiinţă şi cabinete pe discipline: truse de disecţie pentru biologie, truse de fizică moleculară, calorimetrie şi fenomene termice, globuri geografice în relief, planşe anti-bullying, instrumente muzicale, truse de prim ajutor, termometru analogic Galileo Galilei, a transmis Armand.
„Tragem tare pentru a pune cât mai repede în sistemul electronic de achiziţii publice şi celelalte achiziţii, suntem aproape gata cu ele, aşteptăm ultimele observaţii de la directorii de şcoli”, a susţinut Clotilde Armand.
Autoritatea locală urmează să mai doteze complet 38 de săli de clasă cu echipamente IT de ultimă generaţie. AGERPRES