Primarul Mihai Chirica a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că bugetul local din anul în curs este cel mai mare buget din istoria municipiului, de peste jumătate de miliard de euro şi că fondurile europene rămân în continuare motorul de dezvoltare ale oraşului.
Potrivit sursei citate, deşi cheltuielile de funcţionare au crescut, secţiunea de dezvoltare include fonduri pentru susţinerea unui program important de investiţii.
„Bugetul are o formă oarecum rezonabilă cu capacitatea noastră de a face venituri. Am reuşit să îl consolidăm la o valoare mai mare decât cea de anul trecut. Dar nu acesta a fost scopul. Scopul a fost ca tot ceea ce trecem la venituri să fie sustenabile şi realizabil până la sfârşitul anului 2024. Este un buget bazat pe dezvoltare, pentru că are o cifră substanţială pe proiectele propuse spre dezvoltare, de peste 180 de milioane de euro, şi care asigură finanţarea pentru toate serviciile publice pe care le gestionăm, inclusiv cu „piatra de moară”, termoficarea, pe care o vom duce până reuşim să o concesionăm”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Conform edilului, prioritare rămân fondurile europene, în special cele alocate prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Acesta a menţionat că în cursul acestui an vor fi achiziţionate, cu fonduri din PNRR, 18 tramvaie şi 25 de autobuze. De asemenea, printre proiectele propuse se află şi construcţia unor pasaje supraterane şi subterane şi eficientizarea energetică a 21 de corpuri de clădiri.
„Este un buget realist, nu a introdus sume din creion. De altfel, bugetele ultimilor ani au fost realiste şi le-am crescut pe măsură ce am găsit şi sursă de venituri. E un buget care prioritizează în continuare cerinţele oraşului. Sunt peste 120 de străzi aflate în diferite faze de progres. Sigur, rămân prioritare proiectele europene, PNRR-ul în special. Pe partea de şcoli suntem oraşul cu cel mai mare pachet de lucrări în şcoli, în toată infrastructura şcolară, plecând de la creşe, grădiniţe şi până la nivel de liceu şi colegiu. Sunt trei bazine de înot pentru şcolari şi le vom duce la bun sfârşit în acest an. Vom finaliza în acest an cele cinci săli de sport. Parcurile de joacă pentru copii sunt o prioritate pentru anul în curs. Şi traficul”, a declarat primarul.
Potrivit sursei citate, de la supunerea dezbaterii publice a proiectul bugetului local pentru 2024 şi până acum, au fost primite 2.000 de propuneri din partea cetăţenilor.
„Multe dintre ele sunt oarecum recurente, din anii trecuţi, dar în alte zone şi cu alte obiective concrete. (Ieşenii – n.r) doresc modernizare de stradă, doresc loc de joacă pentru copii, dar inedit, doresc şi o mai fermă aplicare a legii, aplicarea de amenzi în cazul celor care nu curăţă din spatele căţeilor, amenzi pentru cei care calcă pe spaţiile verzi, aruncă gunoaie pe jos. Ni se solicită să fim mai duri, mai exigenţi. Vor să vadă cât mai multă poliţie şi cât mai multă ordine în spaţiul public”, a explicat Mihai Chirica. AGERPRES