PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Au fost depuse 34 de proiecte în valoare de 334 milioane euro în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027

În cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 au fost depuse până acum 34 de proiecte în valoare de 334 milioane euro, aproape jumătate dintre acestea fiind pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor publice.

Potrivit Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Autoritatea de Management pentru Programul Regional (PR) Sud-Vest Oltenia 2021-2027, 15 proiecte au fost pentru apelul privind eficienţa energetică a clădirilor publice din cadrul Priorităţii 3 – Eficienţă energetică şi infrastructură verde, 1 proiect pentru apelul dedicat oraşelor privind conservarea şi îmbunătăţirea infrastructurii verzi-albastre din cadrul Priorităţii 3 – Eficienţă energetică şi infrastructură verde, 7 proiecte pentru apelul care vizează conectivitatea regională şi îmbunătăţirea accesului la TEN-T din cadrul Priorităţii 5 – Accesibilitate şi conectivitate la nivel regional, 10 proiecte pentru apelul privind dezvoltarea infrastructurii educaţionale pentru învăţământul primar şi secundar din cadrul Priorităţii 6 – Educaţie modernă şi incluzivă, 1 proiect pentru apelul dedicat municipiilor privind dezvoltarea urbană integrată din cadrul Priorităţii 7 – Dezvoltare teritorială sustenabilă.

Dintre acestea, au fost contractate două proiecte care vizează modernizarea unor drumuri judeţene. Este vorba despre proiectul Consiliului Judeţean Dolj pentru DJ 641, primul contract de finanţare semnat în cadrul unui Program Regional din ţară, în valoare de 63 de milioane de euro şi proiectul Consiliului Judeţean Vâlcea pentru modernizarea DJ 676, în valoare de 72 de milioane de euro. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE