PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Cluj: Municipul reşedinţă are cel mai mare buget din istorie – 721 de milioane de euro

Primarul Emil Boc a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că municipiul Cluj-Napoca are, pentru anul în curs, cel mai mare buget din istorie, cifrat la 721 de milioane de euro.

„Din bugetul de 721 de milioane de euro, 43% merg pentru dezvoltare (406 milioane de euro) şi restul pentru funcţionare (314 milioane de euro). Avem o creştere de 25% faţă de bugetul anului anterior, bazată pe investiţii, cea pe consum e ca un foc de artificii, produce rezultate pe moment, dar când s-au terminat artificiile ne scufundăm în beznă”, a spus primarul Emil Boc.

El a adăugat că bugetul respectiv reflectă viziunea politică a alianţei PNL-UDMR şi că în anul în curs 24 de proiecte vor începe efectiv, vor intra „la lopată”, acestea fiind în valoare de 240 de milioane de euro. Primarul Boc a enumerat centura metropolitană, metroul, care intră în faza de lucru în Floreşti, Spitalul Regional de Urgenţă, conectarea Clujului la autostradă, Hub-ul educaţional din Borhanici, un cămin de bătrâni, pistă de biciclete Calea Turzii – str Observatorului.

Alte proiecte vizează aducerea a 18 autobuze electrice noi şi reabilitarea termică a 16 blocuri. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE