Comunele din Bihor au depus cele mai multe proiecte din ţară – 35 – pentru infrastructura rutieră de bază (DR-28), finanţate cu fonduri europene din Planul Naţional Strategic 2023-2027 (PNS) al României, iar UAT-urile bihorene s-au plasat pe locul doi pe plan naţional cu cele 14 proiecte depuse pe DR- 27, pentru infrastructura agricolă.
Potrivit unui comunicat al Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Bihor, din cele 455 de cereri de finanţare transmise şi depuse din ţară, în valoare de 447 de milioane de euro, din judeţul Bihor au fost depuse cele mai multe cereri pe finanţare – 35, în valoare de 34.720.126 euro.
„Acest succes se datorează atât numeroaselor firme de consultanţă, foarte bine reprezentate în judeţul Bihor, cât şi angajaţilor OJFIR care sunt extrem de implicaţi în activităţile de informare, dar şi primarilor din judeţ – interesaţi în dezvoltarea localităţilor pe care le conduc,” a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al OJFIR Bihor, Simona Drimbău.
Pe locul al doilea la proiectele DR-28 se află OJFIR Mureş cu 24 de cereri de finanţare, valoarea finanţării nerambursabile a dosarelor depuse fiind de 23.938.890 euro. Următoarele poziţii ale clasamentului sunt ocupate de OJFIR Bacău cu 23 de cereri de finanţare în valoare de 22.846.112, OJFIR Cluj, cu 23 de cereri de finanţare în valoare de 22.260.862 euro, OJFIR Dolj 21 cereri de finanţare în valoare de 20.813.420 euro şi OJFIR Argeş cu 19 cereri de finanţare în valoare de 18.030.044 euro.
În ce priveşte fondurile alocate pentru infrastructura agricolă (DR-27), cea de a doua măsură pentru care s-a încheiat perioada de depunere a proiectelor (2 noiembrie – 5 ianuarie), AFIR a primit on-line 189 de cereri de finanţare depuse de autorităţile locale.
Şi în acest caz, UAT-urile din judeţul Bihor s-au arătat foarte interesate de această intervenţie depunând 14 cereri de finanţare în valoare de 13.924.742 euro. Mai multe cereri de finanţare au fost depuse doar în Bistriţa Năsăud -19 în valoare de 18.987.815 euro.
Tot 14 cereri de finanţare, în valoare de 13.203.856 au fost depuse şi în judeţul Olt. Pe următoarea poziţie a clasamentului cu cele mai multe proiecte depuse se află judeţele Galaţi, Cluj şi Harghita cu câte 9 cereri de finanţare, în valoare de 8.999.577 euro, 8.922.482 euro, respectiv 8.817.047 euro.
Fondurile acordate pentru construcţia, extinderea, modernizarea drumurilor agricole către ferme prin intervenţia DR- 27, cât şi pentru construcţia, extinderea, modernizarea reţelelor de drumuri de interes local prin intervenţia DR-28 sunt 100% nerambursabile, iar valoarea maximă acordată pentru un proiect poate ajunge la 1.000.000 de euro. Beneficiarii eligibili pentru acest tip de finanţare au fost Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT) pentru DR-27, iar pentru DR-28, comunele.
„În perioada următoare, experţii AFIR vor începe procesul de evaluare a Cererilor de finanţare astfel încât în cel mai scurt timp să putem semna contractele de finanţare cu beneficiarii noştri publici,” a transmis, în comunicat, directorul OJFIR Bihor, Cristian Buzlea. AGERPRES