PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Timiş: ADR Vest dă startul la depunerea proiectelor microîntreprinderilor din regiune, prin Programul Regional Vest

Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Vest a dat, miercuri, startul pentru microîntreprinderile din Regiunea Vest să poată depune proiecte în cadrul celor două apeluri în valoare totală de 36 de milioane de euro, lansate prin Programul Regional Vest 2021-2027.

Pentru microîntreprinderile care activează în domeniul producţiei, bugetul total este de 26,33 milioane de euro, iar valoarea finanţării nerambursabile este de minimum 30.000 euro şi maximum 200.000 euro.

Alte 10 milioane de euro vor putea fi accesate de microîntreprinderile care desfăşoară activităţi în domeniul serviciilor. Pentru acestea, finanţarea nerambursabilă care poate fi accesată este de minimum 30.000 euro şi maximum 120.000 euro.

Cele două apeluri lansate în 31 august sunt dedicate microîntreprinderilor – atât celor din domeniul producţiei, cât şi celor care au activităţi economice în domeniul serviciilor şi sunt de tip competitiv, având ca termen limită de depunere data de 1 decembrie 2023, arată un comunicat al ADR Vest, remis, miercuri, AGERPRES.

Ambele apeluri se adresează microîntreprinderilor care au sediul social în Regiunea Vest, iar locul de implementare a proiectelor trebuie să fie obligatoriu în mediul urban sau în staţiunile turistice atestate din Regiunea Vest.

Contribuţia solicitantului la finanţarea investiţiei diferă în funcţie de judeţul în care se implementează proiectul. Astfel, valoarea contribuţiei solicitantului de finanţare pentru ajutorul de minimis trebuie să fie de cel puţin: 10 % pentru investiţiile care se implementează în judeţele Hunedoara şi Caraş – Severin, de 17 % pentru investiţiile care se implementează în judeţul Arad şi de 24 % pentru investiţiile care se implementează în judeţul Timiş.

Perioada de depunere a proiectelor se va încheia în 1 decembrie.

Regiunea Vest beneficiază de fonduri europene în valoare de 1,18 miliarde euro prin Programul Regional Vest 2021-2027, pentru investiţii care sprijină creşterea economică, dezvoltarea durabilă şi îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor săi. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE