PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Bihor: Bolojan anunţă semnarea contractelor de finanţare de 125 milioane euro pentru centurile Beiuş şi Sânmartin

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, Ilie Bolojan, lider al organizaţiei judeţene a PNL, a anunţat, sâmbătă, că săptămâna aceasta au fost semnate, la Ministerul Transporturilor, două contracte de finanţare din fonduri europene pentru centurile localităţilor Beiuş şi Sânmartin, însumând aproape 125 milioane de euro, el adăugând că ambele proiecte ar trebui terminate până în vara lui 2024.

„Săptămâna aceasta, la sediul Ministerului Transporturilor, am semnat contractele de finanţare din fonduri europene pentru centurile Beiuş şi Sânmartin. Semnarea acestor contracte asigură finanţarea proiectelor, inclusiv pentru lucrările care vor fi realizate anul viitor”, a afirmat Bolojan, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Valoarea totală a contractului de finanţare pentru centura municipiului Beiuş este de 80,5 milioane de euro, inclusiv TVA.

„Având în vedere întârzierea cu care au început lucrările, din cauza proceselor generate de contestaţiile depuse la atribuirea contractului, lucrările nu pot fi terminate anul acesta. Estimăm că vom ajunge să decontăm peste 45% din lucrări în acest an, chiar dacă realizările în teren vor ajunge la 55 – 60%. Există un decalaj între lucrările realizate şi cele decontate de 40 – 50 de zile ca efect al condiţiilor contractuale. Diferenţa de peste 50%, aproximativ 44 de milioane de euro, ar urma să fie decontată anul viitor, proiectul urmând să fie fazat şi să îi fie asigurată restul de finanţare din Programul Transporturi. Din suma pe care o vom achita pentru lucrările derulate în acest an, peste 36 de milioane de euro, 85% reprezintă fondurile europene, iar 15% cofinanţarea asigurată din bugetul de stat”, a precizat preşedintele CJ Bihor.

Potrivit acestuia, valoarea totală a contractului de finanţare pentrucentura Sânmartin valoarea totală este de 44 de milioane de euro. „Şi la acest proiect lucrările au fost întârziate ca urmare a proceselor generate de exproprieri şi care nu au permis constructorilor să poată lucra în zona pasajului peste drumul comunal spre 1 Mai. Din cauza acestor întârzieri, lucrările nu pot fi terminate până la sfârşitul acestui an. Ca urmare, şi acest proiect ar urma să fie fazat, diferenţa de finanţare urmând să fie asigurată prin Programul Transporturi. Estimăm că până la sfârşitul anului vom putea deconta peste 60% din lucrări. În a doua jumătate a lunii noiembrie vom putea stabili cât va mai rămâne de executat pentru anul viitor. Ambele proiecte vor fi terminate până în vara anului viitor”, a menţionat liderul PNL Bihor.

Contractele au fost semnate de Ministerul Transporturilor, în calitate de gestionar al fondurilor europene din Programul Transporturi, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi Consiliul Judeţean Bihor, în calitate de beneficiari ai proiectelor.

„Mulţumesc partenerilor noştri, constructorilor şi echipelor tehnice şi de fonduri europene din Consiliul Judeţean Bihor şi CNAIR pentru stadiul în care au ajuns lucrările, pentru semnarea contractelor şi asigurarea finanţării lucrărilor”, a mai transmis Ilie Bolojan. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE