Tinerii din municipiul Satu Mare pot obţine finanţări de 3.000 de lei pentru proiecte prin intermediul programului de bugetare participativă Com’on Satu Mare, informează, vineri, Centrul cultural „G.M. Zamfirescu”, printr-un comunicat de presă.
„Primăria Municipiului Satu Mare şi Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu”, împreună cu grupul PONT, a lansat la începutul lunii septembrie programul de bugetare participativă Com’ON Satu Mare. Scopul proiectului este de a încuraja tineretul din oraş să acţioneze şi să-şi ducă la bun sfârşit iniţiativele. Totodată, iniţiativa le oferă posibilitatea tinerilor cu vârste între 14 şi 35 de ani, de a participa la dezvoltarea comunităţii în care trăiesc. Ideile şi iniţiativele sunt aşteptate până pe 3 octombrie pe platforma comonsm.ro.
Com’ON Satu Mare este un program de bugetare participativă pentru tineret, în cadrul căruia tinerii cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani, în echipe de câte 3 persoane, pot înscrie proiecte şi idei, pe care mai apoi locuitorii oraşului le pot vota. Proiectele cu cele mai multe voturi vor fi premiate sub forma unor finanţări din bugetul local”, precizează sursa citată.Iniţiativele depuse de tineri şi ulterior votate de publicul local vor primi fiecare o susţinere financiară în cuantum de câte 3000 lei. La ediţia din acest an Com’ON Satu Mare, primele 15 proiecte cu cele mai multe voturi vor câştiga finanţare.
Iniţiativele pot fi depuse până în 3 octombrie pe platforma electronică comonsm.ro, după care urmează efectuarea verificărilor tehnice. Votul publicului va fi în perioada 6-22 octombrie, iar iniţiativele trebuie implementate în perioada 1-15 decembrie. AGERPRES