PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Sălaj: Grădiniţă din Jibou, reabilitată cu 7,4 milioane de lei după un proiect de inspiraţie japoneză

Grădiniţa cu program prelungit „Prichindel” din Jibou a fost reabilitată printr-un proiect de inspiraţie japoneză cu o valoare totală de 7,4 milioane de lei, inaugurarea clădirii, catalogată de primarul Dan Ghiurco drept „futuristă”, având loc vineri, în prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene.

Proiectul a presupus unirea a două corpuri de clădire, realizate în perioada comunistă, printr-un nou corp de clădire, înlocuirea integrală a instalaţiilor, acoperişului şi reabilitarea clădirilor vechi.

Grădiniţa are rampe de acces între etaje în loc de scări şi o terasă de mari dimensiuni din sticlă ce va servi şi ca loc de joacă pe timp nefavorabil, cei mici având posibilitatea de a coborî de la primul nivel la parter pe tobogane interioare.

„Valoarea totală a lucrărilor este de 7.435.000 lei, din care valoare nerambursabilă, fonduri europene, puţin peste cinci milioane de lei. Diferenţa de 2.430.000 a fost suportată din bugetul local. Pentru administraţia locală a fost un efort considerabil, dar a meritat”, a declarat la festivitatea de inaugurare primarul Dan Ghiurco.

El a apreciat viziunea arhitectului ca „îndrăzneaţă”, chiar „futuristă”, fiind de inspiraţie japoneză.

„Scopul investiţiilor în învăţământ este acela de asigura o creştere a nivelului şi a infrastructurii educaţionale, care mai târziu să se reflecte în performanţe şcolare, iar la urmă, când copiii şi tinerii ajung în producţie, întreaga societate să beneficieze, pe toate palierele, de creşterea nivelului de educaţie. De aici plecăm cu toţii, din unităţile preşcolare”, a afirmat primarul Jiboului.

În această grădiniţă vor funcţiona şapte grupe, cu un total de 189 de copii preşcolari. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE