PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Sector 6: Aproape 400 de milioane de lei, investiţi în infrastructura şcolară

Aproape jumătate dintre cele 67 de unităţi de învăţământ din Sectorul 6 sunt sau vor intra în reabilitare, altele sunt construite de la zero, cele aflate în prezent în lucru având alocat un buget de aproape 400 de milioane de lei, anunţă autoritatea locală.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Primăria Sectorului 6, treisprezece unităţi de învăţământ sunt în reabilitare. Valoarea lucrărilor depăşeşte 135 de milioane de lei, bani din fonduri europene (şapte pe axa Programul Operaţional Regional, şase prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă). Nouă unităţi au fost sau sunt construite de la zero. Alte trei urmează să intre în reabilitare cu bani de la Banca Mondială, iar şapte vor fi consolidate prin programul Ministerului Dezvoltării.

De asemenea, 82 de milioane de lei au fost atraşi din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru dotarea şi echiparea cu mobilier nou a tuturor şcolilor şi grădiniţelor din Sectorul 6.

Pe mandatul edilului Ciprian Ciucu, o grădiniţă a fost finalizată şi dată în folosinţă, alte două after-school-uri au fost recepţionate şi vor primi copii din anul şcolar 2023-2024, precizează sursa citată.

Pe lângă reabilitări de clădiri şi construcţii de la zero, în această perioadă autoritatea locală lucrează şi în curţile a 24 de grădiniţe. Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 reface locurile de joacă vechi de peste cincisprezece ani, aleile şi spaţiul verde. La multe dintre aceste locuri de joacă lucrările sunt finalizate, iar suma investită se ridică la aproape 16 milioane de lei, se mai arată în comunicatul amintit.

Potrivit aceleaşi surse, în alte şcoli se amenajează laboratoare smart, clasele sunt modernizate cu mobilier nou, iar la Şcoala Gimnazială nr. 311 a fost reamenajată mansarda şi transformată într-un spaţiu cu zone de relaxare, locuri de lectură şi de făcut teme. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE