PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Tulcea: Finanţare pentru un centru de asistenţă pentru persoanele vârstnice

Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială (DAPS) a Primăriei municipiului Tulcea a obţinut finanţarea europeană necesară înfiinţării unui Centru de zi, de asistenţă şi recuperare, pentru persoanele vârstnice din municipiul Tulcea şi comuna Sarichioi, a anunţat miercuri primarul municipiului, Ştefan Ilie.

Proiectul, realizat în parteneriat cu Primăria comunei Sarichioi, are drept obiectiv prevenirea instituţionalizării vârstnicilor şi are un buget total estimat de 7.132.654,92 de lei, circa 1,4 milioane de euro.

„Cererea noastră a obţinut 70 de puncte, s-a clasat pe locul 26 din cele 111 declarate eligibile şi 171 depuse, fiind printre cele 71 de centre finanţate în toată ţara”, a scris pe pagina proprie de pe facebook.com primarul Ştefan Ilie.

Viitorul centru va avea printre altele spaţii special amenajate pentru programele de integrare/reintegrare socială în vederea prevenirii şi combaterii riscului de excluziune socială, o sală multifuncţională pentru terapii de grup şi activităţi educaţionale sau artistice, cabinet de consiliere psiho-socială, săli de kinetoterapie şi fizioterapie, cabinet medical, sală de mese.

Autoritatea locală doreşte ca anul viitor să înceapă construcţia noului centru. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE