Unităţile de învăţământ din Miercurea-Ciuc vor fi dotate cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale, după ce Primăria a semnat contractul pentru implementarea unui proiect în acest sens, finanţat în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunţat biroul de presă al instituţiei, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, 18 instituţii de învăţământ, precum şi Clubul Sportiv Şcolar Miercurea-Ciuc şi Palatul Copiilor vor beneficia de noi dotări, „având un impact semnificativ asupra procesului educaţional şi creşterii calităţii învăţământului”.
În urma implementării proiectului, 442 de săli de clasă vor fi dotate cu mobilier nou, „asigurând un mediu de învăţare confortabil şi modern pentru elevi şi profesori”, iar 436 de săli de clasă vor dispune de echipamente IT, „contribuind la digitalizarea procesului educaţional şi stimulând dezvoltarea competenţelor digitale ale elevilor”.
Totodată, 18 săli de clasă cu profilul de ştiinţe ale naturii, 14 laboratoare de informatică şi 21 de laboratoare pentru alte discipline vor primi noi dotări, „oferind o bază solidă pentru învăţare interactivă”, iar 18 săli psihopedagogice şi 14 săli de sport vor fi dotate cu echipamente noi, „sprijinind dezvoltarea fizică şi emoţională a elevilor, precum şi serviciile de consiliere şi sprijin psihologic’. De asemenea, patru ateliere şcolare vocaţionale vor fi echipate cu utilaje şi echipamente moderne, ‘oferind elevilor oportunitatea de a dezvolta abilităţi practice şi aptitudini profesionale”.
Proiectul intitulat „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a unităţilor conexe din Miercurea-Ciuc” este finanţat în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi trebuie implementat până la sfârşitul anului 2024.
„Prin acest proiect, dorim să aducem o contribuţie semnificativă la îmbunătăţirea calităţii învăţământului şi să oferim elevilor şi profesorilor din Miercurea-Ciuc resursele şi facilităţile necesare pentru un viitor de succes”, precizează sursa citată.
Biroul de Presă al Primăriei Miercurea-Ciuc a mai arătat că valoarea totală a proiectului este de peste 26, 7 milioane lei, prin finanţare 100% nerambursabilă. AGERPRES