PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Maramureş: CJ apelează la un împrumut de 15 milioane de lei pentru proiectul depozitului de deşeuri de la Sârbi

Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş va accesa un împrumut financiar în valoare de 15 milioane de lei, sumă necesară pentru fazarea proiectului care prevede construcţia depozitului de deşeuri din localitatea Sârbi, a declarat marţi, pentru AGERPRES, preşedintele instituţiei, Ionel Bogdan.

„Împrumutul bancar va avea o maturitate de cinci ani, iar banii vor fi utilizaţi pentru fazarea proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor, investiţie care se derulează în localitatea Sârbi. Un proiect care se derulează de mai mulţi ani şi pe care sperăm să-l finalizăm în timp optim”, a spus Ionel Bogdan.

Conform acestuia, împrumutul va fi acordat de Ministerul Finanţelor.

Totodată, plata împrumutului va fi asigurată integral din bugetul local al CJ Maramureş.

Preşedintele CJ Maramureş a mai precizat că împrumutul financiar va asigura încadrarea în termen a proiectului.

„Suntem foarte preocupaţi ca investiţia să se încadreze în termenele prevăzute şi dorim să devină cât mai repede funcţională”, a mai adăugat Ionel Bogdan.

Lucrările la construcţia noului depozit al deşeurilor din localitatea Sârbi au demarat în anul 2015, iar în 2018 CJ a reziliat contractul cu firma de construcţii, un an mai târziu fiind semnat un nou contract cu alt executant pentru a finaliza investiţia.

Odată închise toate depozitele de deşeuri din judeţul Maramureş, administraţiile locale au fost nevoite să convină cu operatorii de salubrizare să transporte deşeurile menajere strânse din comune, sate şi oraşe în alte judeţe (Bihor şi Mureş), implicit majorându-se şi taxa de colectare. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE