PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Timiş: Municipalitatea a publicat noul PUG al Timişoarei; proiectul intră în transparenţă decizională

Primăria Municipiului Timişoara (PMT) a publicat noul Plan Urbanistic General (PUG) prin care sunt stabilite regulile de urbanism pentru întregul oraş, acolo unde nu există alte Planuri Urbanistice Zonale, precum şi direcţiile majore de dezvoltare a oraşului.

Acesta va fi în procedura de transparenţă decizională pentru o perioadă de 45 de zile, după care va intra în plenul Consiliului Local spre aprobare. Administraţia locală aduce prin noul PUG reguli pentru o dezvoltare armonioasă, coerentă şi durabilă.

„După 20 ani, Timişoara va avea un Plan Urbanistic General nou. Am semnat proiectul de hotărâre împreună cu arhitectul şef Gabriel Almăjan. Ultimii doi ani au fost o muncă uriaşă să scoatem noul PUG din blocajului total în care fosta administraţie l-a lăsat şi să-l aducem în formă finală. Sunt ultimele zile în care Timişoara se mai bazează pe Planul Urbanistic General întocmit în 1998 şi aprobat în 2002. În septembrie, Consiliul Local va aproba noul PUG, care va asigura o dezvoltare armonioasă a Timişoarei. Mulţumesc echipei din primărie, care, sub coordonarea arhitectului şef a reuşit să finalizeze PUG-ul, într-o cursă contra-cronometru”, a transmis, luni, primarul Dominic Fritz.

Printre obiectivele principale ale noului PUG se numără corectarea reglementărilor anterioare, care au fost fie insuficiente, fie au dus la o dezvoltare necorelată şi lipsită de armonie. Vor fi introduse reguli clare şi detaliate pentru toţi, astfel încât să se simplifice procesul de avizare a proiectelor mai puţin complexe. Odată aprobat, aceştia se vor putea autoriza direct în baza noului PUG, nefiind necesar un PUZ.

Planul Urbanistic General actual a fost aprobat în urmă cu 21 de ani, prin HCL 157/ 2002.

Termenul de valabilitate iniţial a fost de 5 ani şi a fost extins de mai multe ori. Ultimul termen de valabilitate este decembrie 2023. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE