PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Maramureş: Serviciul de Permise şi Paşapoarte, modernizat printr-o finanţare PNRR

Sediul Serviciului de Permise şi Paşapoarte din municipiul Baia Mare va fi modernizat printr-o finanţare asigurată prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), dar şi alte fonduri atrase, a informat, joi, serviciul de comunicare al Instituţiei Prefectului – Judeţul Maramureş.

„Au fost discutate (cu beneficiarul – n.r.) mai multe aspecte de ordin tehnic privind renovarea clădirii, astfel încât costurile energetice să scadă considerabil, iar angajaţii instituţiei să lucreze într-un mediu sigur şi curat, iar accesul publicului să fie mai facil”, a spus prefectul Rudolf Stauder.

Serviciul de Permise şi Paşapoarte este una dintre instituţiile publice din judeţul Maramureş cele mai solicitate de cetăţeni, iar pe durata verii, odată cu întoarcerea românilor care lucrează în străinătate, activitatea cu publicul se dublează comparativ cu altă perioadă din an.

Proiectul de modernizare a clădirii a fost lansat de Instituţia Prefectului – Judeţul Maramureş în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne şi are o perioadă de implementare de 30 de luni din momentul începerii lucrărilor, iar valoarea investiţiei este de 7.630.185,00 de lei. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE