PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Maramureş: Cinematograful Dacia şi parcul aferent, din municipiul Baia Mare, vor intra în proces de reabilitare

Cinematograful Dacia şi parcul aflat în vecinătatea acestuia vor intra într-un amplu proces de modernizare, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş.

„E unul dintre proiectele prin care dorim să repunem în valoare una dintre cele mai însemnate zone, situată în centrul oraşului. Acest fapt se întâmplă după ce primăria a intrat în posesia cinematografului după ani de aşteptări”, a spus Cătălin Cherecheş.

În prima etapă, primăria a publicat un anunţ privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pe această investiţie.

Conform edilului, proiectul de reabilitare şi modernizare a Cinematografului Dacia şi parcului aferent ar putea fi realizat cu finanţarea asigurată de bugetul local sau alte surse financiare. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE