PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Braşov: Ministrul Dezvoltării – prima vizită de lucru la pe şantierele Sălii Polivalente şi căminului studenţesc al Universităţii

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Veştea, s-a aflat, vineri, într-o vizită de lucru la Braşov, unde a verificat stadiul lucrărilor pe şantierele noii săli polivalente şi a viitorului cămin studenţesc al Universităţii Transilvania, prilej cu care le-a solicitat beneficiarilor şi constructorilor să urmărească foarte atent modul de realizare a lucrărilor şi respectarea termenelor fiecărei etape de execuţie.

„Aceste trei proiecte sunt de importanţă majoră pentru comunitatea braşoveană. Le cunosc foarte bine, deoarece m-am implicat şi am făcut demersuri încă de la început, pe când eram preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, pentru materializarea lor. I-am rugat acum atât pe beneficiari, cât şi pe constructori să urmărească foarte atent modul de realizare a lucrărilor şi respectarea termenelor fiecărei etape de execuţie, astfel încât să avem lucrări de calitate, moderne şi trainice. I-am asigurat pe toţi, încă o dată, că voi supraveghea cu maximă atenţie implementarea acestor obiective şi mă voi implica personal ori de câte ori va fi nevoie”, a declarat ministrul Adrian Veştea.

Proiectul noii Săli Polivalente a Braşovului este finanţat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii, valoarea lucrărilor fiind de 356,7 milioane de lei. Lucrările au ca termen estimat de finalizare luna octombrie a anului 2025.

Căminul studenţesc de lângă Aula Universităţii „Transilvania” este un proiect în valoare de 34.238.147,77 de lei.

Tot vineri, Veştea a participat la o şedinţă tehnică cu proiectanţii şi constructorii implicaţi în reabilitarea şi modernizarea DJ102I Valea Doftanei (judeţul Prahova) – Brădet (judeţul Braşov), proiect în valoare valoare de 405.405.438 lei.

Ulterior, împreună cu directorul general al CNI, Manuela Pătrăşcoiu, şi cu prefectul judeţului Braşov, Cătălin Văsii, ministrul Adrian Veştea a participat şi la o întâlnire cu primarii din judeţ, în care au fost abordate chestiuni privind programele de finanţare pe care ministerul său le pune la dispoziţie administraţiilor locale. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE