PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Sector 6: Program de microcipare şi sterilizare gratuită a câinilor din rasă comună, aprobat de Consiliul Local

Consiliul Local Sector 6 a aprobat, în şedinţa de joi, implementarea programului de microcipare, înregistrare în Registrul de Evidenţă al Câinilor cu Stăpân (RECS) şi sterilizarea gratuită a câinilor din rasa comună şi a metişilor acestora, deţinuţi de persoane fizice cu domiciliul/reşedinţa pe raza sectorului.

Conform actului normativ, finanţarea programului se va face de la bugetul local al Sectorului 6, în limita sumei de 1.000.000 de lei. Programul de microcipare şi sterilizare gratuită se va derula până la sfârşitul anului 2023.

Proiectul de hotărâre a fost iniţiat cu scopul de a asigura reducerea numărului de câini fără stăpân de pe raza Sectorului 6, precum şi reducerea pericolului pentru siguranţa, integritatea şi viaţa cetăţenilor din această zonă administrativ-teritorială, generat de înmulţirea necontrolată a câinilor fără stăpân, prevede actul normativ. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE