PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Primul autobuz electric din contractul de 29,5 milioane lei finanţat prin POR – la Târgu Mureş

Primul autobuz electric BMC Trucks din cele 15 prevăzute în contractul în valoare de peste 29,5 milioane de lei, finanţat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MDLPA) prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, a ajuns, luni, la Târgu Mureş, restul autovehiculelor urmând să sosească până la sfârşitul lunii iulie.

„Primul autobuz electric BMC Trucks a sosit în Târgu Mureş. 15 autobuze electrice de 10 metri împreună cu 15 staţii de încărcare lentă şi 5 staţii de încărcare rapidă vor completa parcul auto existent. Astăzi, în prezenţa reprezentanţilor BMC Truck & Bus România SA, la autobaza Transport Local s-a făcut recepţia primului autobuz electric. Următoarele 4 autobuze sunt programate să ajungă până la finalul lunii iunie, iar restul de 10 vor sosi până la finalul lunii iulie. Preţul unui autobuz este de aproximativ 400.000 euro (TVA inclus)”, a precizat primarul din Târgu Mureş, Soos Zoltan, pe Facebook.

Cele 15 autobuze au circa 10 metri lungime, sunt operabile în condiţii de deal şi vor circula pe rutele 10 (4 autobuze), 30 (7 autobuze) şi 43 (4 autobuze), sunt de tip solo (nearticulate), cu planşeu jos (podea integral coborâtă), au facilităţi pentru accesul nelimitat al persoanelor cu mobilitate redusă (rampă-kneeling), fără etaj, fiind destinate transportului urban de călători.

Proiectul îşi propune scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră, respectiv creşterea numărului de pasageri ce utilizează mijloacele de transport public urban.

„După implementarea proiectului, în Municipiul Târgu Mureş pentru cele trei rute, reducerea emisiilor (în CO2 echivalent) se estimează a fi de 232t CO2/an, iar creşterea estimată a numărului de pasageri transportaţi, pe rută, va fi de 1.732.801 pasageri/an”, a precizat municipalitatea.

Pe lângă acest contract, Primăria Târgu Mureş mai are în derulare şi alte proiecte privind îmbunătăţirea calită`ţii transportului public. În baza acestor proiecte, la Târgu Mureş au sosit deja 20 din cele 32 de autobuze electrice de 12 metri lungime (în baza unui proiect în valoare totală de 112 milioane de lei), urmând să mai fie achiziţionate încă 38 de autobuze hibride şi 41 autobuze diesel. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE