Primăria municipiului Galaţi a lansat în licitaţie publică un contract important privind modernizarea iluminatului public, prin utilizarea de aparate LED pe încă 17 străzi importante din oraş, informează, luni, Biroul de presă al instituţiei.
Potrivit sursei citate, contractul lansat în licitaţie, finanţat printr-un program al Administraţiei Fondului de Mediu(AFM), este în valoare de 4,6 milioane de lei, iar data limită pentru depunerea ofertelor este 21 iunie.
De asemenea, prin modernizarea sistemului de iluminat, consumul de energie electrică şi emisiile de CO2 se vor reduce cu 70%.
Pe cele 17 artere principale ale municipiului Galaţi se vor instala 1.600 de aparate de iluminat LED şi consolele aferente, se va implementa un sistem de telemanagement la nivel de punct de aprindere şi se vor demonta vechile echipamente.
Un proiect similar, tot cu finanţare de la AFM, este aproape de finalizare şi a vizat modernizarea iluminatului public pe alte cinci străzi importante din municipiu. AGERPRES