PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Sector 1: Proiect privind grădiniţe de vară pentru preşcolari, adoptat de Consiliul Local

Un proiect care prevede peste 14 milioane de lei de la bugetul local pentru grădiniţe de vară pentru preşcolari în Sectorul 1 a fost adoptat de Consiliul Local în şedinţa de vineri.

Actul normativ a fost votat cu un amendament formulat de grupul consilierilor PNL cu privire la majorarea sumelor de la 110 lei la 150 de lei/zi/preşcolar, ţinând cont şi de inflaţie, creşterea salariului minim şi de faptul că directorii de unităţi de învăţământ găsesc greu personal care să se alăture proiectului.

De asemenea, amendamentul majorează suma de la bugetul local pentru implementarea proiectului educaţional şi social privind grădiniţele de vacanţă, în perioada iulie-august, de la 10,5 milioane de lei la 14.274.750 de lei.

Proiectul se adresează unui număr de minim 2.255 de preşcolari, pe durata a 42 de zile lucrătoare, astfel: 150 de lei/zi/preşcolar, din care 30 lei/zi/preşcolar pentru hrană şi 120 lei/zi/preşcolar pentru activităţi educaţionale. Dintre cele minim 2.255 de locuri, se vor rezerva minim 25 pentru preşcolari cu cerinţe educaţionale speciale. Pentru aceştia costul total va fi de 215 de lei/zi/preşcolar, din care 30 lei/zi/preşcolar pentru hrană şi 185 lei/zi/preşcolar pentru activităţi educaţionale.

În proiect vor fi implicate grădiniţele nr. 42, 44, 46, 50, 52, 97, 116, 122, 206, 222, 248, 252, 181 „Steaua”, 283 şi Şcoala Gimnazială nr. 183. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE