Consiliul Judeţean a anunţat joi semnarea contractului pentru proiectarea şi execuţia reţelelor de gaz în comunele Nojorid, Oşorhei şi Paleu.
Potrivit comunicatului de presă, au fost prezenţi primarii celor trei unităţi administrativ-teritoriale, Teodora Baba, Ioan Gligor şi Somogyi Ludovic, reprezentantul asocierii de firme care a câştigat licitaţia, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Mircea Mălan, şi directorul Asociaţiei Zona Metropolitană Oradea, Letiţia Motoc.
Lucrările vor fi executate de asocierea formată din Avi Prod Grup S.R.L. (lider de asociere) – Avril S.R.L., valoarea contractului fiind de. 68.011.811,87 lei, fără TVA. Durata contractului este de 16 luni, din care 4 luni pentru proiectare şi 12 luni pentru execuţie.
Consiliul Judeţean Bihor a facilitat asocierea dintre cele trei comune, a asigurat o cofinanţare în valoare de 400.000 de euro pentru exproprieri în comuna Paleu şi a acordat sprijin în realizarea documentaţiilor şi obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare.
„Acesta este un proiect foarte important pentru dezvoltarea celor trei comune şi pentru nivelul de trai al cetăţenilor. Realizarea acestei investiţii va facilita introducerea reţelelor de gaz în comunele învecinate. Ne vom implica până la sfâşitul proiectului”, a precizat vicepreşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan.
Lungimea totală a reţelelor de gaz în cele trei comune va fi de 135,4 kilometri (comuna Nojorid: 31,2 km, comuna Oşorhei: 54,1 km, Comuna Paleu: 50,1 km). Finanţarea va fi asigurată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), Axa Prioritară 8: „Sisteme inteligente şi sustenabile de transport al energiei electrice şi gazelor naturale”. Contractul de finanţare a fost semnat în iunie 2022.
„Odată cu realizarea acestui proiect în comunele Nojorid, Oşorhei şi Paleu, dar şi în Primăria Sânmartin prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, întreaga Zonă Metropolitană a Municipiului Oradea va fi racordată la reţeaua de gaze naturale,” se mai precizează în comunicatul CJ. AGERPRES