Căminul rezidenţial pentru persoane vârstnice din Alba Iulia va beneficia de un sistem de eficientizare energetică, realizat printr-o investiţie de aproape 4 milioane de lei, majoritatea fonduri nerambursabile.
„Am semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru un sistem de eficientizare energetică la Căminul pentru persoane vârstnice din Alba Iulia. Proiectul ‘Eficienţă energetică şi confort sporit în cadrul Căminului rezidenţial pentru persoane vârstnice din Alba Iulia’ este finanţat prin Programul pentru Energie în România, gestionat de către Innovation Norway, şi are o valoare totală de 3,9 milioane de lei, din care 85% sunt finanţare nerambursabilă”, a anunţat, miercuri, pe pagina sa de Facebook, primarul Gabriel Pleşa.
Potrivit edilului din Alba Iulia, prin acest proiect se urmăreşte creşterea producţiei de energie din surse regenerabile, valorificarea integrală a energiei electrice produsă de sistemul fotovoltaic existent, reducerea costurilor facturilor de gaz şi energie electrică, dar şi reducerea emisiilor anuale de dioxid de carbon.
„În urma investiţiei, va fi pus în funcţiune un sistem inovativ, eficient, confortabil, reversibil, durabil şi prietenos cu mediul înconjurător de pompe de căldură, care vor fi corelate cu panourile fotovoltaice existente deja”, a explicat primarul Gabriel Pleşa.
Compania care a câştigat licitaţia va elabora documentaţia tehnică şi va asigura asistenţa tehnică din partea proiectantului în perioada de execuţie a lucrărilor, până la recepţia finală, şi va executa lucrările de montare şi punere în funcţiune a instalaţiilor.
Termenul de execuţie a lucrărilor este de 9 luni, a mai menţionat primarul municipiului Alba Iulia. AGERPRES