PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Sălaj: Extindere cu fonduri europene a reţelei de iluminat public din Zalău

Un proiect cu finanţare europeană ce prevede extinderea reţelei de iluminat public din Zalău cu circa cinci kilometri va fi implementat de administraţia municipală, consilierii locali aprobând, joi, studiu de fezabilitate şi devizul general actualizat pentru acest obiectiv de investiţii.

„Prin implementarea acestui proiect vor fi realizate reţele noi de iluminat public, în lungime de 4,9 kilometri, pe ambele sensuri ale bulevardului Mihai Viteazul, din zona sensului giratoriu de la gară până la sensul giratoriu de la intrare pe centură. De asemenea, prin acest proiect se vor monta 129 de corpuri de iluminat cu surse LED, iar 683 de corpuri de iluminat vor fi controlate prin telegestiune Această investiţie va realiza o economie a consumului de energie electrică de minim 37,7 la sută faţă de situaţia actuală”, se arată, joi, într-o postare pe pagina de Facebook a Primăriei Zalău.

Potrivit sursei citate, valoarea totală a investiţiei este de 5,6 milioane de lei, sumă atrasă din fonduri europene, prin Programul privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public, gestionat de Ministerul Mediului, prin Administraţia Fondului de Mediu, sumă din care 637.802 lei reprezintă contribuţia municipiului Zalău. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE