PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Prefectura Capitalei: Sectorul 1 are buget pe 2023 legal aprobat

Sectorul 1 are, de joi, buget pe 2023 legal aprobat, potrivit unui comunicat al Prefecturii Capitalei transmis AGERPRES.

Prefectura Capitalei a precizat că, pe 28 martie, a fost adoptat bugetul local al Sectorului 1, proiectul fiind iniţiat de primar şi modificat prin amendamente de consilierii locali. Pe 7 aprilie a fost comunicată Instituţiei Prefectului o adresă privind hotărârea Consiliului Local nr. 32 referitoare la buget.

În urma analizei, s-a dovedit că acest document nu întruneşte condiţiile unei hotărâri de Consiliu Local: nu cuprinde întreaga voinţă a forului, nu a fost redactat de persoana care are competenţe legale în acest sens, respectiv secretarul general, şi nu a fost comunicat de către aceasta, au menţionat reprezentanţii Prefecturii.

Urmare a analizei efectuate, Prefectura a solicitat secretarului general al Sectorului 1, în mod expres, îndeplinirea obligaţiilor legale, respectiv redactarea hotărârii, cu respectarea voinţei Consiliului Local şi comunicarea ei conform prevederilor legale (secretarul general trebuie să redacteze hotărârile Consiliului Local şi să le comunice Instituţiei Prefectului).

Pe 24 aprilie, secretarul general al Sectorului 1 a redactat şi comunicat hotărârea Consiliului Local nr. 32, care cuprinde toate amendamentele adoptate de Consiliul Local, aşadar exprimă voinţa juridică a acestuia, a menţionat Prefectura Capitalei.

Conform sursei citate, hotărârea Consiliului Local nr. 32 a fost semnată de doi consilieri locali şi a fost transmis refuzul de contrasemnare al secretarului general, motivat de diverse încălcări ale textelor legale, în adoptarea amendamentelor.

În urma analizei hotărârii Consiliului Local nr. 32, cum a fost comunicată pe 24 aprilie, Instituţia Prefectului a solicitat primarului Sectorului 1 alinierea la normele legale a amendamentelor care nu îndeplinesc condiţiile de legalitate. În caz contrar, în conformitate cu prevederile Codului Administrativ, Instituţia Prefectului are obligaţia de a ataca hotărârea Consiliului Local nr. 32 cu privire la aceste amendamente la instanţa de contencios administrativ. În concluzie, începând de joi, dată la care hotărârea Consiliului Local nr. 32 a fost publicată pe site-ul Primăriei, Sectorul 1 are buget legal aprobat, se mai arată în comunicat. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE