PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Bugete de două ori mai mari pentru patru companii municipale, adoptate de Consiliul General

Consiliul General al Capitalei a aprobat, joi, bugetele de venituri şi cheltuieli pentru Compania Managementul Traficului, Compania Municipală Energetica Servicii, Trustul de Clădiri Metropolitane şi Compania Parking.

Cele patru societăţi vor avea în 2023 venituri de aproximativ două ori mai mari faţă de anul anterior.

Astfel, Compania Managementul Traficului va avea în 2023 venituri de 28,9 milioane lei, de două ori mai mari faţă de anul 2023 (13,6 milioane lei), reprezentând venituri din exploatare. Cheltuielile cu bunuri şi servicii cresc la 12 milioane de lei, faţă de 4 milioane de lei în 2022, iar cheltuielile cu personalul ajung la 14,2 milioane de lei faţă de 8,2 milioane de lei în anul 2022. Conform raportului de specialitate, veniturile pentru 2023 au fost prognozate în baza contractelor cu Trustul de Clădiri Metropolitan şi cu Drum Concept, precum şi a previziunilor de noi contracte, inclusiv pentru realizarea de marcaje rutiere şi închirierea de utilaje.

Compania Municipală Energetica Servicii va avea venituri de 118,4 milioane lei, cu 145% mai mari decât în anul anterior (48,3 milioane lei). Dintre acestea, 118,1 milioane lei reprezintă venituri din exploatare. Cheltuielile cu bunuri şi servicii vor reprezenta 77,2 milioane lei, în condiţiile în care în 2022 acestea totalizau 20,5 milioane lei. Cheltuielile cu personalul vor totaliza 34,6 milioane lei, în creştere cu 53% faţă de anul anterior. Conform raportului de specialitate, veniturile sunt determinate în principal de contractele care vizează reabilitarea sistemului de termoficare, modernizarea centralelor termice, dar şi servicii de consultanţă, servicii de dirigenţie de şantier pentru lucrări, precum: Penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti, Pasajul Doamna Ghica, modernizarea peroanelor de tramvai, trasee de bicicletă.

Trustul de Clădiri Metropolitane va avea în 2023 venituri de 129,5 de milioane de lei, cu 87% mai mari decât în 2022. Dintre acestea, 129,4 reprezintă venituri din exploatare. Cheltuielile cu bunuri şi servicii vor totaliza 81,2 milioane lei, în creştere faţă de anul anterior, când au reprezentat 32,5 milioane lei. Cheltuielile de natură salarială vor constitui 39,5 milioane lei, de două ori mai mari faţă de anul 2022. În ce priveşte veniturile, cele mai importante sume provin din contractele privind Pasajul Doamna Ghica şi Penetraţia Prelungirea Ghencea – Domneşti, reabilitarea de alei şi trotuare sau implementarea unui sistem de transport cu bicicleta.

Compania Parking va avea în 2023 venituri de 66,8 de milioane de lei, de două ori mai mari faţă de 2022. Dintre acestea, 65,7 milioane reprezintă venituri din exploatare. Cheltuielile cu bunuri şi servicii vor fi de 10,6 milioane lei (faţă de 2 milioane de de lei în 2022), iar cheltuielile cu personalul 20,3 milioane lei (faţă de 15,1 milioane lei în 2022). Compania şi-a propus în acest an să finalizeze amenajarea a 17.000 de locuri de parcare. Consiliera municipală PNL Diana Mardarovici a precizat că în 2023 este vizată finalizarea licitaţiei pentru primele 300 de parcometre, care „vor fi achiziţionate la jumătate de preţ faţă de preţul iniţial; demararea unei proceduri de achiziţie pentru alte parcometre necesare noilor locuri de parcare; achiziţionarea altor cinci sisteme de verificare şi control de mare productivitate; achiziţia a 5 autoutilitare pentru ridicarea autoturismelor; demararea a trei proiecte noi de parcări supraterane şi subterane. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE