Braşovenii vor beneficia începând de anul viitor de o reducere de 10% la plata taxelor datorate bugetului municipiului dacă o efectuează până în data de 31 martie, dublându-se astfel bonificaţia oferită până în prezent.
„În cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local al Municipiului Braşov, prin Proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a taxelor speciale pentru anul 2024, la propunerea noastră, a consilierilor liberali, a fost adoptat un amendament conform căruia am dublat bonificaţia de la 5% la 10%. Acest amendament care a fost aprobat de către colegii din deliberativul local urmează să intre în vigoare începând de anul viitor”, a precizat, după şedinţa Consiliului Local, viceprimarul liberal Sebastian Rusu.
Conform hotărârii adoptate de deliberativul local braşovean, taxele şi impozitele locale vor fi menţinute la nivelul anului 2022, însă vor fi indexate cu rata inflaţiei.
Propunerile Direcţiei Fiscale a Primăriei Braşov, care stau la baza hotărârii adoptate de CL, au fost în dezbatere publică, potrivit legislaţiei în vigoare. AGERPRES