Autobuzele şi troleibuzele electrice cu care se efectuează transportul în comun în municipiul Braşov, achiziţionate din fonduri nerambursabile, au parcurs, în total, aproape 10 milioane de kilometri, contribuind la reducerea poluării.
Conform datelor făcute publice marţi de Primăria Braşov, introducerea în transportul în comun a acestor vehicule a însemnat o reducere de 8.000 de tone de dioxid de carbon, 179,6 tone de oxizi de azot (NOx) – care produc iritarea şi/sau lezarea căilor respiratorii şi favorizează formarea ploilor acide şi a smogului deasupra oraşelor – 75,4 tone de monoxid de carbon, 23,7 tone de hidrocarburi şi 3,59 tone de particule (PM 2,5; PM 10 etc.).
„Astăzi, transportul electric în municipiul nostru a marcat o nouă bornă: 10 milioane de kilometri făcuţi de transportul în comun electric. Dincolo de creşterea calităţii serviciului de transport pe care operatorul RATBV îl asigură, aceşti kilometri înseamnă un aer mai curat în Braşov, fără mii de tone de dioxid de carbon, de oxizi de azot, de oxizi de carbon şi hidrocarburi şi, nu în ultimul rând, de pulberi în suspensie – PM-urile care ne creează atâtea probleme. În etapa următoare, vor intra în circulaţie încă 73 de autobuze electrice pentru care am obţinut finanţarea prin PNRR, ceea ce înseamnă că ne apropiem de ţinta pe care ne-am propus-o: transportul în Braşov 100% electric. Oraşul nostru arată din ce în ce mai bine din punctul de vedere al transportului public şi vă invit şi pe voi să testaţi acest lucru. Doar aşa, pe termen mediu şi lung, vom avea o calitate a aerului mai bună şi un oraş mai prietenos cu mediul, un oraş mai prietenos cu cetăţenii săi”, a precizat primarul Allen Coliban.
În acest moment, în Braşov sunt în circulaţie 60 de autobuze electrice SOR, produse în Cehia şi 12 turceşti, Karsan, precum şi 51 de troleibuze Solaris, fabricate în Polonia. Valoarea totală a investiţiilor în aceste vehicule se ridică la aproximativ 40 de milioane de euro.
Alte 73 de autobuze electrice vor completa parcul auto al Braşovului, urmând să fie achiziţionate cu fonduri prin PNRR, în valoare de aproximativ 35 milioane de euro.
În prezent, din flota operatorului local de transport în comun RATBV mai fac parte autobuze hibride diesel-electric Mercedes-Benz şi vehicule Menarinibus (Turcia) cu motorizare Euro 6. AGERPRES