Primăria Municipiului Timişoara a semnat contractul pentru achiziţionarea serviciilor de retro-digitalizare a arhivei, valoarea totală a proiectului cu finanţare europeană fiind de 600.000 lei fără TVA, cu termen de finalizare peste şase luni.
Serviciul de Presă al Primăriei informează, luni, că trecerea arhivei în format digital vizează protejarea datelor şi facilitarea accesului cetăţenilor.
Proiectul cu finanţare europeană are în vedere scanarea şi indexarea documentelor existente, realizarea de copii identice, dar şi preluarea lor într-o arhivă electronică. Contractul include, de asemenea, licenţele de software necesare şi formarea personalului din administraţia locală. În total, 5.000 de unităţi arhivistice (bibliorafturi) vor fi retro-digitalizate, precizează sursa citată.
Arhivarea electronică va uşura accesul la documente, va creşte transparenţa instituţională şi va reduce costul de stocare, copiere şi consultare a documentelor, prevenind de asemenea degradarea fizică a datelor de interes public.
Contractul face parte dintr-un proiect mai mare de digitalizare a primăriei, de patru milioane de lei, primul din fonduri europene nerambursabile obţinut pentru acest domeniu.
Rezultatele întregului proiect includ realizarea unui portal unic de contact persoană fizică/juridică cu administraţia publică, îmbunătăţirea modului de prezentare a informaţiilor de interes public (HCL-uri, achiziţii, concursuri de angajare), o hartă care să includă informaţii de interes public, identitate digitală unică, crearea unui sistem de alerte relevante pentru cetăţeni. AGERPRES