PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Primăria Sectorului 2 deschide apelul de înscrieri pentru proiecte din fonduri nerambursabile

Primăria Sectorului 2 deschide apelul de înscrieri pentru proiecte finanţate din fonduri nerambursabile pe Legea nr. 350/2005, potrivit reprezentanţilor autorităţii locale.

Aceştia au scris, marţi, pe Facebook, că sunt căutate „idei îndrăzneţe” şi proiecte care încurajează practicarea sportului, implicarea civică, intervenţiile sociale, dar şi educaţia elevilor din Sectorul 2.

Proiectul poate fi înscris până pe 15 mai, ora 16,30, la Registratura Primăriei Sectorului 2 din strada Chiristigiilor nr. 11-13, Sector 2.

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 2 au menţionat că bugetul se ridică la 3 milioane de lei anul acesta, împărţit pe domenii de activitate astfel: Sport – 750.000 de lei, Educaţie – 750.000 de lei, Mediu – 750.000 de lei, Social – 750.000 de lei.

Suma minimă pe care autoritatea locală o poate acorda pentru un proiect este de 10.000 de lei, iar cea maximă nu poate depăşi 150.000 de lei.

Proiectele pot fi depuse de persoane fizice, asociaţii sau fundaţii şi culte religioase.

Toate informaţiile şi documentele necesare pentru depunerea propunerilor de proiecte se regăsesc pe https://finantari-nerambursabile.pentrusectorul2.ro/. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE