PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Vâlcea: CJ vrea să atragă 1,2 milioane de euro prin PNRR pentru dotarea a 35 de biblioteci

Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) va depune săptămâna aceasta un proiect cu finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru renovarea a patru biblioteci şi dotarea cu echipamente informatice a altor 31, au anunţat reprezentanţii forului judeţean vâlcean, care au precizat că proiectul a fost aprobat marţi de consilierii judeţeni în şedinţă extraordinară.

„Se depune încă un proiect în vederea finanţării prin PNRR. Vrem să luăm, cam două luni ne zic finanţatorii, 1,2 milioane de euro pentru biblioteci. Este vorba despre Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” şi mai avem bibliotecile din Dăeşti, Buneşti şi Guşoeni, unde se vor face lucrări de reabilitare la clădire, dar şi dotări cu echipamente. Pe lângă lucrările despre care v-am spus, celelalte 31 se vor dota cu laptopuri, echipamente electronice, proiectoare ş.a.m.d. În total sunt 35 de biblioteci din judeţul Vâlcea, din 35 de localităţi. Noi vrem să luăm banii, de aceea depunem proiectul în Săptămâna Mare”, a declarat preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Rădulescu a adăugat că valoarea totală a cheltuielilor cu implementarea proiectului denumit „Bibliotecile vâlcene, noi hub-uri de dezvoltare a competenţelor digitale” este de 6.140.593,66 lei (cu TVA) forul judeţean urmând să susţină din bugetul propriu cheltuielile neeligibile. Durata estimată de implementare a proiectului este de 36 de luni. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE