Spitalul din Aiud a câştigat o finanţare de peste 7,3 milioane de lei, de la Administraţia Fondului pentru Mediu, pentru reabilitarea termică a clădirii şi montarea unui sistem fotovoltaic de producere a energiei electrice, a anunţat, joi, municipalitatea.
„Ieri (miercuri – n.r.) s-a semnat contractul de finanţare dintre Spitalul Municipal Aiud şi Administraţia Fondului pentru Mediu, prin care se acordă beneficiarului 7.388.993,52 lei, reprezentând 94,90 % din valoarea cheltuielilor eligibile”, se menţionează într-un comunicat postat joi pe pagina de Facebook a municipalităţii aiudene.
Prin proiectul „Creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă în cadrul Spitalului Municipal Aiud” se vor realiza lucrări ca reabilitarea termică a clădirii prin placarea cu termosistem a anvelopantei, înlocuirea tâmplăriei exterioare şi a învelitorii, înlocuirea instalaţiei electrice de iluminat şi prize, tablouri electrice, instalaţie de protecţie împotriva trăsnetului, a corpurilor de iluminat, inclusiv sursă de rezervă, înlocuirea instalaţiei de încălzire, inclusiv a radiatoarelor, înlocuirea instalaţiei de alimentare cu apă rece-caldă menajeră, inclusiv înlocuirea obiectelor sanitare şi a armăturilor, modernizarea sursei de producere a apei calde.
Va fi montat şi un sistem fotovoltaic de producere a energiei electrice, în sistem on-grid.
„Finanţarea este deosebit de importantă, deoarece va moderniza modul în care arată Spitalul Municipal Aiud şi va duce la atingerea indicatorilor de performanţă în ceea ce priveşte eficienţa energetică”, se mai arată în comunicatul Primăriei municipiului Aiud. AGERPRES