Consiliul Judeţean (CJ) Dâmboviţa este liderul asocierii privind realizarea centurii ocolitoare a oraşului Titu, iar miercuri a fost semnat contractul de asociere din care mai fac parte localităţile Titu, Braniştea, Sălcioara şi Produleşti, anunţă preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
„Astăzi am semnat acordul de asociere pentru construirea centurii ocolitoare a oraşului Titu (…). În câteva zile, administraţia judeţului va lansa licitaţia publică de realizare a studiului de fezabilitate prin care vom găsi cea mai bună variantă a acestei centuri. Centura ocolitoare a oraşului Titu va crea toate condiţiile necesare dezvoltării întregii zone. Vom avea o cale de acces economică şi rapidă pentru transportul de mărfuri în zonă, dar vom creşte şi gradul de siguranţă pe drumurile publice din judeţul Dâmboviţa”, se arată într-o postare pe Facebook a preşedintelui CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
Acesta aminteşte că autorităţile locale au în vedere realizarea de centuri ocolitoare pentru Târgovişte – inelul 2, Pucioasa-Fieni, Moreni şi Găeşti.
„Noul proiect al Consiliului Judeţean Dâmboviţa se alătură demersului iniţiat încă din 2020, prin care ne-am propus o infrastructură modernă în jurul tuturor centrelor urbane din judeţul Dâmboviţa: inelul 2 de centură al municipiului Târgovişte, valoarea estimată este de aproximativ 147 milioane de euro, inelul de centură Pucioasa – Fieni, suma necesară pentru aceasta investiţie se ridică la aproape 158 milioane de euro, centura municipiului Moreni, valoarea aproximată a întregului proiect fiind de 35 milioane de euro, centura Găeşti, proiect în totalitate al CJ Dâmboviţa, investiţie de 89 milioane de lei”, precizează preşedintele CJ Dâmboviţa. AGERPRES