Grădiniţa nr. 7 din municipiul Satu Mare a fost modernizată printr-un proiect european în valoare de peste 4 milioane lei, aceasta fiind şi dotată cu mobilier modern, informează Primăria, luni, printr-un comunicat de presă.
„Am finalizat lucrările de modernizare a Grădiniţei nr. 7. Acest proiect este unul important pentru că ne-a permis să investim, din fonduri europene, 4,2 milioane de lei în reabilitarea acestei grădiniţe, să oferim condiţii foarte bune educatorilor şi copiilor, dar şi să reabilităm o clădire de patrimoniu a municipiului Satu Mare”, a declarat primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor.
Lucrările au constat în mansardarea clădirii, reabilitarea faţadei vechi de 120 de ani, schimbarea acoperişului, schimbarea tuturor instalaţiilor, dotarea cu echipamente necesare, amenajarea curţii cu locuri de joacă.
În prezent, la această grădiniţă funcţionează cinci grupe cu un total de 125 de copii. AGERPRES