Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei finanţează 120 de noi investiţii în 90 de localităţi, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunţat, joi, ministrul Cseke Attila.
Proiectele, în valoare totală de 348.534.149,19 lei, au fost depuse în cadrul celei de-a doua runde de atragere de fonduri pe componentele C5 – Valul Renovării şi C10 – Fondul Local din PNRR.
Astfel, pentru Valul Renovării, au fost aprobate 10 noi proiecte, în valoare totală de 135.000.166,12 lei, depuse de nouă autorităţi locale, pentru reabilitarea, modernizarea şi eficientizarea energetică a unor instituţii publice şi a unor clădiri rezidenţiale multifamiliale, a precizat un comunicat de presă al MDLPA.
Pentru Fondul Local, au fost aprobate 110 noi proiecte, în valoare totală de 213.533.983,07 lei, depuse de 81 de autorităţi locale, pentru reabilitarea şi eficientizarea energetică a unor instituţii publice (unităţi medicale, sociale, culturale, de învăţământ, administrative) şi asigurarea infrastructurii pentru transportul verde.
Lista proiectelor finanţate este disponibilă la secţiunea Dezvoltare teritorială, subsecţiunea PNRR – Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a paginii Ministerului Dezvoltării: https://www.mdlpa.ro/pages/pnrr AGERPRES