Spitalul Corabia va fi alimentat cu oxigen de la o instalaţie de producere şi distribuire a fluidelor medicale ce va montată în unitatea medicală printr-un proiect cu valoare de aproape 10 milioane lei, contractul pentru proiectarea şi execuţia staţiei fiind semnat, luni, de primarul oraşului, Iulică Oane.
Reprezentanţii Primăriei Corabia au informat, luni, după semnarea contractului menţionat, că proiectul vizând staţia de fluide medicale de la Spitalul Corabia, numit „Îmbunătăţirea infrastructurii de fluide medicale la Spitalul orăşenesc Corabia”, are o valoare totală de 9.898.319,85 lei, inclusiv TVA şi este finanţat integral prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM).
La Spitalul din Corabia se va monta o instalaţie de producere şi distribuţie fluide medicale, oxigen, aer comprimat şi vacuum. Instalaţia va avea în componenţă staţii pentru producerea oxigenului medical, aerului comprimat medical şi pentru vaccum medical.
Totodată, vor fi realizate trasee de distribuţie şi 127 de posturi finale de distribuţie, dotate cu oxigenatoare şi aspiratoare pe vacuum, pentru secţiile de spitalizare, Camera de Primiri Urgenţe, ATI şi blocul operator.
Prin proiect vor fi montate şi şase sisteme de monitorizare a concentraţiei de oxigen în spital, mai precizează sursa citată. AGERPRES