PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Braşov: Bugetul judeţului, de 1,5 miliarde lei – adoptat de CJ; 46% pentru funcţionarea instituţiilor subordonate

Consiliul Judeţean Braşov a adoptat, joi, proiectul de buget al judeţului pe anul în curs, care se cifrează la 1,5 miliarde de lei, aproximativ jumătate din această sumă reprezentând necesarul funcţionării instituţiilor din subordine.

„Este un buget pe care l-am votat parcurgând toate etapele prealabile, conform prevederilor legale. (…) Putem spune că şi anul acesta, ca şi în ceilalţi ani de când sunt preşedinte, bugetul se bazează pe dezvoltare, pe investiţii. De asemenea, avem foarte multe investiţii care sunt subordonate Consiliului Judeţean – unităţile medicale, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, muzeele, Biblioteca Judeţeană – pentru care a trebuit să asigurăm sumele necesare şi, astfel, 46% din buget merge către funcţionarea acestor instituţii”, a precizat, după şedinţa de plen de joi, preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea.

Bugetul general al judeţului Braşov pe anul 2023 totalizează 1.583.977.000 lei, din care bugetul local reprezintă 675.563.000 lei, cel al instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii – 906.555.000 lei şi bugetul fondului extern provenind din finanţarea prin Mecanismul Norvegian 2014-2021 – 1.859.000 lei.

Din bugetul local, suma de 363.197.000 lei este alocată secţiunii de dezvoltare, iar 312.366.000 lei pentru cea de funcţionare.

Din totalul bugetului local al judeţului Braşov, 168.376.000 lei reprezintă sume primite de la Uniunea Europeană pentru proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE