PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Sibiu: Bugetul CJ – aproape 600 milioane lei; 84% din bugetul de dezvoltare – fonduri europene şi guvernamentale

Bugetul local al judeţului, votat joi de către consilierii judeţeni, este de 584,02 milioane lei, 84% din bugetul de dezvoltare fiind asigurat din fonduri europene şi guvernamentale, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.

O creştere semnificativă se înregistrează la capitolul fonduri europene din care este finanţată dezvoltarea, anul acesta procentajul reprezentat de fondurile externe fiind de 84%, comparativ cu 58% cât au fost anul trecut, potrivit comunicatului.

„Trendul pe care ni-l asumăm este cel de a spori, de la an la an, sumele acordate dezvoltării şi de a scădea, prin eficientizare, cele alocate funcţionării. Spre exemplificare, în 2021 am avut aproape 39% din buget destinat dezvoltării, iar în acest an a depăşit 50%. Este un principiu sănătos, bazat pe o bună gestionare a resurselor de care dispunem, cât şi a celor pe care dorim să le accesăm prin finanţări europene sau naţionale”, a declarat preşedinta CJ Sibiu, Daniela Câmpean.

Veniturile totale estimate în anul 2023 sunt de 545,187 milioane lei, deficitul bugetar, în cuantum de 38,83 milioane lei, fiind acoperit din excedentul bugetar al anilor precedenţi.

Consiliul Judeţean Sibiu se va concentra pe continuarea celor trei proiecte majore, ce vizează domeniile sănătăţii, transporturilor şi protecţiei mediului: Construire Spital Clinic Judeţean de Urgenţă (studiu de fezabilitate (SF), proiect tehnic (PT) şi consultanţă); Investiţii complementare Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Sibiu (SF, Consultanţă, Asistenţă Tehnică, PUZ / PUD, alte studii); Varianta Ocolitoare Sibiu Sud (SF + PT).

Totodată, Consiliul Judeţean Sibiu asigură dezvoltarea infrastructurii judeţene, accesând diverse programe cu finanţare europeană şi naţională. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE