PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

CJ Bacău a premiat cu peste 100.000 de euro cei mai buni elevi şi sportivi din judeţ

Consiliul Judeţean (CJ) Bacău a premiat, joi seara, cu peste 100.000 de euro, cei mai buni elevi şi sportivi din acest an, în cadrul unei gale care a reunit peste 320 de laureaţi.

„Aceştia sunt personificarea celor doi piloni principali care contribuie la devenirea şi afirmarea umană: educaţia şi sportul. Pe de o parte, învăţământul, zona de cunoaştere – elevii merituoşi care au obţinut media 10 la examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat, respectiv premii la olimpiadele şcolare, iar pe de altă parte, sportul, reprezentat de antrenorii şi sportivii din judeţul Bacău, cu performanţe deosebite la competiţiile naţionale şi internaţionale”, a declarat preşedintele CJ Bacău, Valentin Ivancea.

Valoarea totală a premiilor acordate din bugetul CJ Bacău a fost de 525.000 de lei. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE