PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Brăila: 15 milioane lei alocate prin bugetul de stat pentru studiul de fezabilitate al Aeroportului internaţional Galaţi-Brăila

Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Chiriac, a făcut public faptul că Parlamentul a aprobat alocarea sumei de 15 milioane lei prin bugetul de stat pe anul 2023 pentru Realizare de servicii privind Planul de investiţii/ Master Plan şi Studiul de Fezabilitate necesare pentru obiectivul de investiţie „Realizarea Aeroportului internaţional Galaţi-Brăila”.

„Brăila şi Galaţiul vor primi 15 milioane de lei de la bugetul de stat pentru pentru realizarea studiului de fezabilitate al aeroportului. Este o veste extraordinar de bună pentru regiunea noastră, care dă încredere brăilenilor şi gălăţenilor că aeroportul se va realiza. Practic, facem un nou pas înainte, iar faptul că vom primi fonduri de la bugetul de stat pentru studiile necesare arată că proiectul aeroportului este unul serios, bine structurat, care iată că are sprijinul autorităţilor de la Bucureşti şi care este pe lista de investiţii majore. Şi mai arată ceva – seriozitatea şi implicarea deosebită a celor două comunităţi pentru ca, după zeci de ani de aşteptare, acest vis al brăilenilor şi gălăţenilor să devină realitate. Astfel, alături de colegii de la Consiliul Judeţean Galaţi lucrăm intens, pas cu pas, pentru realizarea acestei investiţii care a devenit o prioritate pentru cele două comunităţi. Mulţumim în mod deosebit parlamentarilor social-democraţi din Brăila şi Galaţi care au susţinut acest amendament la legea bugetului”, a scris Chiriac pe contul său de Facebook.

Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila anunţa săptămâna trecută că au fost finalizate procedurile de desemnare a unei asocieri de firme pentru efectuarea studiului de fezabilitate al Aeroportului Internaţional Galaţi-Brăila.

„S-a încheiat procedura de desemnare a unei asocieri de firme pentru efectuarea studiului de fezabilitate pentru realizarea obiectivului de investiţie ‘Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila’, precum şi pentru pregătirea studiilor asociate fazei de proiectare SF. Pentru toate aceste expertize va lucra o asociere de 17 firme, inclusiv Universitatea ‘Dunărea de Jos’ din Galaţi. De acest aeroport ar putea beneficia persoane şi mărfuri, de care ar putea beneficia sute de mii de oameni din Galaţi, Brăila, Vrancea, Buzău sau Republica Moldova”, a scris Chiriac pe contul său de Facebook.

În cadrul proiectului ‘Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila’ vor fi efectuate studii topografice, studii arheologice, studii geotehnice, studii hidrogeologice, studii de mediu, studii obstacolare şi hidrologice.

În cadrul aceluiaşi contract se vor realiza şi activităţi de proiectare pentru terminal cargo şi de pasageri, proiectare piste, sisteme de instalaţii, sisteme de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu, instalaţii electrice şi proiectare-relocare utilităţi.

„Ca acest proiect să devină realitate, Consiliul Judeţean Brăila lucrează împreună cu Consiliul Judeţean Galaţi, în urma parteneriatului asumat în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Infrastructură de Transport de Interes Strategic în zona de Est şi Sud”, a precizat Francisk Chiriac. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE