Consiliul Judeţean (CJ) Prahova şi CNAIR au încheiat, miercuri, un acord de parteneriat pentru realizarea, din fonduri europene, a şoselelor ocolitoare de la Comarnic, Buşteni şi Azuga, al căror scop este deblocarea traficului rutier pe Valea Prahovei.
Conform unui comunicat transmis de CJ Prahova, preşedintele instituţiei, Iulian Dumitrescu, şi directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, au semnat, în prezenţa ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, un acord de parteneriat potrivit căruia administraţia publică judeţeană va construi drumurile necesare descongestionării circulaţiei din zonele centrale ale oraşelor Comarnic, Buşteni şi Azuga, iar Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, va finanţa aceste lucrări din fonduri europene.
„Mă bucur că Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, sprijină dezvoltarea judeţului nostru prin finanţarea proiectelor pe care le-am asumat în 2020: construcţia centurilor ocolitoare pentru localităţile Comarnic, Azuga şi Buşteni. Sper ca, odată ce aceste lucrări vor fi gata, să spunem adio cozilor de pe Valea Prahovei. Sunt proiecte importante pentru dezvoltarea economică a judeţului, care vor genera locuri de muncă şi vor atrage investitori. Îi mulţumesc domnului ministru Sorin Grindeanu, care dă dovadă de viziune şi înţelepciune, finanţând aceste lucrări cruciale pentru Prahova. A înţeles că împreună – Ministerul Transporturilor şi Consiliul Judeţean Prahova – putem produce impact naţional, regional şi local în dezvoltarea infrastructurii de transport rutier”, a declarat preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, potrivit comunicatului.
Astfel, CJ va scoate la licitaţie, în zilele următoare, cele două obiective de investiţii.
Centura oraşului Comarnic va avea 5,860 kilometri şi va fi finalizată în doi ani de la semnarea contractului de proiectare şi execuţie.
Drumul de acces rutier complementar necesar descongestionării circulaţiei din zonele centrale ale oraşelor Buşteni şi Azuga va avea 9,434 km şi va fi finalizat în trei ani, arată sursa citată.
Lucrările presupun construcţia părţii carosabile, a unui semitunel, a unor poduri, podeţe, pasaje subterane şi supraterane, intersecţii simple cu străzile locale şi giratorii la intersecţia cu DN 1, lucrări de apărări de maluri, terasamente şi de consolidare versanţi.
Studiile de fezabilitate pentru cele două obiective de investiţii au fost realizate de Consiliul Judeţean Prahova, au primit avizul Comisiei Tehnico-Economice de la CNAIR şi toate celelalte avizele necesare.
Finanţarea celor două obiective de investiţii este asigurată de Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, din fonduri europene – prin Programul Operaţional de Transport 2021-2027, iar valoarea estimată a acestor lucrări este de 341 milioane lei pentru proiectul „Acces rutier cu descărcare A3 – Comarnic”, respectiv de aproape 838 milioane lei pentru „Acces rutier complementar cu descărcare A3 Azuga-Buşteni”, mai precizează comunicatul CJ Prahova. AGERPRES