PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Dolj: Ambulatoriul Spitalului Filantropia din Craiova, renovat şi dotat cu aparatură de specialitate

Ambulatoriul Spitalului Filantropia din Craiova a fost inaugurat, marţi, după ce a fost renovat şi dotat cu aparatură de specialitate, unele dintre dotări fiind unice în municipiu.

Potrivit Primăriei Craiova, clădirea în care funcţionează ambulatoriul a fost complet renovată, fiind efectuate lucrări de consolidare, tâmplăria existentă a fost înlocuită cu una eficientă energetic şi au fost refăcute finisajele interioare şi exterioare, instalaţiile sanitare, termice şi electrice.

De asemenea, serviciile de dotare pentru ambulatoriu au mai inclus achiziţionarea de centrale termice şi de climatizare noi, ce asigură confortul termic al pacienţilor, dar şi al personalului medical. A fost montat şi un lift exterior pentru a facilita accesul în clădire al persoanelor cu dizabilităţi şi al celor greu deplasabile, fiind realizată, totodată, o rampă pentru colectarea selectivă a deşeurilor.

„Continuăm investiţiile în sănătate pentru a furniza craiovenilor un act medical de excepţie. Ambulatoriul Filantropia este complet funcţional, modernizat şi dotat la cele mai moderne standarde, cu aparatură şi mobilier medical de ultima generaţie, toată investiţia fiind făcută din fonduri europene nerambursabile. Reabilitarea ambulatoriului permite accesul persoanelor la servicii de sănătate primare şi de terapie de primă linie la standarde europene. De asemenea, prin reintroducerea în circuit a acestui ambulatoriu se eficientizează sistemul de sănătate din municipiul Craiova, reducându-se astfel numărul de internări”, a declarat primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu.

Pacienţii pot beneficia de servicii medicale în specializări precum neurologie, ORL, cardiologie, ortopedie, stomatologie, alergologie, oftalmologie, urologie, gastroenterologie şi multe altele, cabinetele aflându-se la sediul Ambulatoriului de pe Bulevardul Nicolae Titulescu, nr. 40. Acestea au fost dotate cu peste 85 de echipamente de specialitate precum: unit dentar, ecografe ultraperformante, sterilizator cu aburi, autorefractometru, sistem video-endoscopie şi fibroscopie, ecograf cardiologie, cabina audiometrică, dermatoscop, ecograf explorări funcţionale, tomograf cu coerenţă optică, stereomicroscop de examinare cu linie video şi monitor, sistem de videoendoscopie şi fibroscopie, multiple truse chirurgicale, instalaţii pentru dezinfecţia aerului şi instrumentar specific. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE