PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Ministrul Dezvoltării a semnat 25 de noi contracte prin ‘Valul Renovării’, de peste 130 de milioane lei

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat, marţi, 25 de noi contracte de finanţare prin Componenta 5 – Valul Renovării din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pentru reabilitarea şi renovarea energetică a unor instituţii de învăţământ şi a unor clădiri publice şi multirezidenţiale.

Valoarea totală a contractelor este de 131.811.985,33 lei, a precizat un comunicat de presă al MDLPA transmis AGERPRES.

Contractele de finanţare semnate vizează: renovarea energetică a unei clădiri rezidenţiale multifamiliale din oraşul Săveni (jud. Botoşani) – 2.132.316,73 lei; renovarea energetică a şapte blocuri de locuinţe din municipiul Galaţi – 35.348.422,06 lei; reabilitarea energetică a Grădiniţei cu program prelungit Nr. 5 din municipiul Lugoj – 5.262.838,88 lei; reabilitarea termică a Colegiului Tehnologic „Dimitrie Leonida” din municipiul Iaşi – 5.870.413,24 lei; renovarea energetică a unor clădiri rezidenţiale multifamiliale din oraşul Şimleu Silvaniei (jud. Sălaj) – 42.269.289,52 lei; reabilitarea termică a Şcolii Gimnaziale „Alexandru Vlahuţă” din municipiul Iaşi – 8.024.817,03 lei.

Contractele semnate marţi mai vizează creşterea eficienţei energetice a două clădiri rezidenţiale din municipiul Constanţa – 4.325.791,12 lei, renovarea energetică a corpului B al Liceului Teoretic „Miron Costin” din municipiul Paşcani – 3.257.992,51 lei, reabilitarea Şcolii gimnaziale nr. 7 „Remus Opreanu” din municipiul Constanţa – 5.892.223,80 lei, precum şi modernizarea în vederea creşterii eficienţei energetice a sediului Gărzii nr. 3 de Intervenţie Brezoi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al judeţului Vâlcea – 1.874.564,16 lei.

Se are, totodată, în vedere renovarea moderată a clădirii C1 din cadrul Filialei Institutului de Cercetări pentru Instrumentaţie Analitică Cluj-Napoca – 5.992.747,30 lei, reabilitarea termo-energetică a Pavilionului C3 (4M) din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi – 7.504.114,65 lei, precum şi renovarea energetică a unor clădiri rezidenţiale multifamiliale din oraşul Năvodari (jud. Constanţa) – 4.056.454,33 lei. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE