Palatul Administrativ din Satu Mare, o clădire cu 15 etaje având 97 de metri înălţime, va fi reabilitat termic prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), valoarea estimată a lucrărilor urmând să ajungă la aproape 30 de milioane de lei, informează Consiliul Judeţean (CJ), printr-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, preşedintele CJ, Pataki Csaba, a semnat, luni, contractul pentru realizarea proiectului tehnic pentru obiectivul de investiţie „Creşterea eficienţei energetice a sediului administrativ al Consiliului Judeţean Satu Mare”.
„Proiectul a obţinut o finanţare de 29.251.177 lei prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Fiind vorba despre o clădire foarte înaltă şi care prezintă o arhitectura specială, nu se poate propune o soluţie care să cuprindă un sistem clasic de izolare termica a anvelopei clădirii, astfel că va fi o lucrare de referinţă care va impune folosirea unor tehnologii moderne şi ingenioase, eficiente şi prietenoase cu mediul. Proiectul, care are drept scop reducerea semnificativă a consumului anual de resurse, prevede termoizolarea unor componente ale clădirii, realizarea unei instalaţii de încălzire care va folosi aceeaşi instalaţie de distribuţie a agentului termic, înlocuirea radiatoarelor cu ventiloconvectoare carcasate şi realizarea unei instalaţii centralizate de climatizare în locul aparatelor individuale de aer condiţionat”, precizează sursa citată.
De asemenea, vor fi înlocuite conductele şi coloanele de distribuţie apă rece din interiorul clădirii, vor fi termoizolate conductele de distribuţie a apei reci de consum, vor fi montate baterii monocomandă cu debit redus, iar obiectele sanitare vor fi înlocuite.
Totodată, proiectul propune înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu unele noi cu sursa de tip LED şi instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice monocristaline pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile, dar şi instalarea a 6 staţii de încărcare rapidă pentru vehicule electrice. AGERPRES