PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Bistriţa – bugetare participativă: Cetăţenii, interesaţi de parcări pentru biciclete, persoanele cu dizabilităţi şi clădirile istorice

Primăria municipiului Bistriţa a anunţat, joi, startul votului pentru proiectele validate în cadrul procesului de bugetare participativă, principalele interese ale celor care au venit cu idei de proiecte fiind parcările pentru biciclete, accesul persoanelor cu dizabilităţi în instituţiile publice şi punerea în valoare a clădirilor istorice.

Potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de către purtătorul de cuvânt al primăriei, Mihai Ruşti, bugetul alocat pentru anul 2023 este de 1,5 milioane de lei, iar, din cele 22 de proiecte depuse de cetăţeni, au fost admise şapte, care pot fi votate de către locuitorii municipiului pe platforma dedicată.

Două dintre proiecte fac referire la parcările pentru biciclete, un cetăţean propunând o reţea de parcări securizate în 15 puncte din oraş, în timp ce altul şi-ar dori astfel de parcări în cartierele de blocuri.

Alte propuneri au în vedere facilităţi de acces în instituţiile publice pentru persoanele cu deficienţe de auz şi pentru cele cu dizabilităţi motorii.

Clădirile monument istoric au fost subiectul altor două proiecte, unul referitor la reabilitarea a 24 de porţi de lemn ale unor imobile din centrul istoric, iar celălalt sugerând o mai bună semnalizare a clădirilor cu valoare istorică.

Cel de-al şaptelea proiect declarat eligibil are în vedere montarea unei bariere anti-deşeuri pe râul Bistriţa Ardeleană, ce străbate municipiul.

Proiectele pot fi votate de către cetăţeni până la data de 20 noiembrie, iar rezultatele finale vor fi anunţate cinci zile mai târziu.

Fiecare participant a putut să depună una sau mai multe propuneri de proiecte, valoarea maximă a bugetului estimat pentru fiecare proiect fiind de 500.000 de lei.

Dintre cele cinci proiecte aprobate anul trecut la capitolul „bugetare participativă”, unul a fost finalizat, trei sunt în curs de implementare, iar altul a fost integrat într-un proiect separat. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE