PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Braşov: Valoarea bunurilor mobile achiziţionate de CJ pentru Aeroport se ridică la aproape 80 de milioane de lei

Consiliul Judeţean Braşov a achiziţionat, în total, în cadrul proiectului privind realizarea aeroportului, bunuri mobile – instalaţii, echipamente, mijloace de transport şi alte dotări, în valoare de aproape 80 de milioane de lei, toate aceste bunuri mobile fiind transferate luni din patrimoniul public al judeţului în administrarea Regiei Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav R.A.

Astfel, în şedinţa ordinară de luni, aleşii judeţeni braşoveni au aprobat declararea ca fiind de interes public judeţean şi darea în administrarea RA Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav a unor active fixe corporale, o parte dintre acestea fiind încorporate imobilelor care, la rândul lor, au fost transferate de către CJ Braşov, la începutul anului, în administrarea regiei.

Potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a regiei, patrimoniul acesteia constă din bunuri imobile şi mobile aparţinând domeniului public al judeţului, respectiv lucrări de investiţii în curs care urmează să fie preluate în administrare şi achiziţii viitoare, ce vor fi realizate din fonduri proprii ale R. A. Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav.

Tot luni, consilierii judeţeni braşoveni au adoptat o rectificare a bugetului de venituri şi cheltuieli a regiei, constând în diminuarea, cu 216.740 de lei cheltuielilor cu salariile. Banii sunt necesari pentru plata serviciilor de determinare a declinaţiei magnetice, publicarea AIP, plata tarifului de utilizare a spectrului ANCOM şi asocierea unui cod IATA. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE