PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Galaţi: A fost semnat primul contract cu finanţare prin PNRR al Consiliului Judeţean

 Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a semnat miercuri, la Bucureşti, contractul de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru o amplă investiţie de modernizare a sediului Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”, informează Biroul de presă al instituţiei.

Potrivit sursei citate, valoarea investiţiei este de 14.699.538 de lei.

„Am semnat primul contract cu finanţare prin PNRR al CJ. Este vorba despre modernizarea şi eficientizarea energetică a clădirii principale a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii. Practic, vom termoizola tot spaţiul, vom înlocui tâmplăria, vom schimba instalaţiile de climatizare, vom monta sisteme moderne de umbrire pentru sezonul cald, sisteme de producere a energiei verzi şi staţii de încărcare pentru maşinile electrice. De asemenea, prin această investiţie vor scădea la jumătate costurile cu energia electrică. Astfel, pentru încălzirea spaţiului consumul de energie va fi redus cu aproape 55%, la fel şi pentru iluminat şi funcţionarea echipamentelor, având în vedere că vor fi montate şi sisteme inteligente de management a energiei. Mai mult, vom reduce cu peste 50% şi emisiiile de CO2. Urmează să semnăm contractele de finanţare şi pentru celelalte proiecte depuse de către CJ pe PNRR”, a declarat, citat într-un comunicat de presă, Costel Fotea.

Licitaţia pentru desemnarea unui constructor va fi demarată în perioada următoare. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE