PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Hunedoara: Bazin semiolimpic de înot, la Deva

Un bazin semiolimpic de înot va fi construit la Deva în baza unei finanţări în sumă de 30 de milioane de lei asigurată din fonduri ale Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a informat, marţi, administraţia locală.

„Proiectul prevede construirea clădirii propriu-zise a bazinului, alei carosabile, parcare şi spaţii verzi. Bazinul va putea fi folosit atât în scop didactic, de către elevii care vor să înveţe să înoate, dar şi în scop de agrement. (…) Ţinând cont de faptul că în municipiul Deva nu există un bazin de înot de mare capacitate, era necesară realizarea unei astfel de investiţii”, a declarat primarul localităţii, Florin Oancea.

Bazinul semiolimpic va avea şase culoare de înot şi dimensiunile de 25 metri x 15,4 metri. În zona etajului vor fi amplasate tribune pentru spectatori cu o capacitate de 124 de locuri, o sală de forţă şi una pentru gimnastică aerobică, vestiare.

În subsolul clădirii bazinului de înot se vor instala pompe de căldură, astfel încât jumătate din energia necesară funcţionării bazinului de înot să poată fi obţinută din resurse regenerabile.

Bazinul semiolimpic va respecta prevederile regulamentului Federaţiei Române de Nataţie şi Pentathlon Modern pentru omologarea bazinelor din categoria bazine didactice. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE